Empatia

"Trebuie să învăţaţi să simţiţi pe alţii mult mai bine. Voi numiţi această capacitate empatie. Cu cât reuşiţi să întăriţi această capacitate în voi, cu atât veţi fi în stare să renunţaţi fără forţare la orice judecare.

Din păcate există în voi o anumită frică. Asta constă în faptul că nu îndrăzniţi să înţelegeţi unii pe alţii deoarece vă gândiți, că atunci trebuie să şi aprobaţi ceea ce spune sau face celălalt.

Evident că este total diferit a înţelege pe cineva, şi total diferit a aproba comportamentul cuiva. Trebuie să străduieşti întotdeauna a înţelege. Înţelegerea este capabilă să extragă din inima voastră dintele de venin al urii. Doar înţelegerea poate fi singura bază a oricărei convieţuiri. Doar acela poate spune că toţi oamenii sunt aproapele lui, cine este capabil să înţeleagă pe toţi. Cine nu este capabil de asta, acela nu este capabil să trateze ca aproapele său pe oricine.

Nu este important să te înţeleagă pe tine. Dar este indispensabil pentru tine, să poţi înţelege pe alţii în orice împrejurare, dacă vrei să realizezi aici pe pământ a două poruncă principală, fără de care nu poţi realiza nici pe prima.

Dar merg mai departe. Trebuie să învăţaţi să înţelegeţi pe voi înşivă. Nici aici nu trebuie să vedeţi identitate între înţelegere şi aprobare. Doar acela este capabil de adevărata convertire în adâncul său, care poate înţelege comportamentul său neaprobat de el. Doar aşa devine capabil cineva să corijeze arcurile de comportament, şi să adopte pe bune direcţia aprobată şi de el însuşi.”  (Vocea - 1/78)

Mila

"Când am umblat pe pământ, de multe ori şi în multe feluri am subliniat că cine vrea să vină după Mine, să se nege pe sine, să-şi ridice crucea şi aşa să Mă urmeze.

Cele două milenii trecute au adus în viaţa voastră asemenea negări de sine, de care Eu nu prea am nimic comun. Desigur conducătorii voştri nu au putut nega cuvintele Mele. Deci nu le-au negat, ci au falsificat. Cu asta au făcut mai mult rău, decât dacă ar fi negat-o. Păţeşte mai rău cel care merge pe un drum greşit, decât cel care nici nu porneşte la drum. Este mai greu de corectat un bun stricat, decât să creezi un bine.

Viaţa pământească este o arenă de luptă, unde problemele cotidiene oferă abnegaţia, şi trebuie să realizaţi aceasta în diferitele voastre relaţii, în scopul de a aplica mai bine mila altoită de Mine în inima voastră.

Cuvintele: 'Vreau milă şi nu jertfă' înseamnă, că trebuie ţintit mila şi nu jertfa.

Acela trăieşte viaţă de negare de sine după intenţia Mea, care acceptă orice sacrificu pentru a trăi viaţa demonstrată de Mine.

Acela umblă pe drumul bun, care zilnic de mai multe ori îşi pune întrebarea: Acum ar gândi asta Isus, ar spune asta, ar face asta? Cui acest lucru poate intra în sânge, acela trăieşte în aşa o abnegaţie statornică, realizează o asemenea pierdere de viaţă, pentru care am promis: 'Cel care îşi pierde viaţa, o va câştiga'."  (Vocea - 1/77)

Despre iubire

"Prietene! Cănd am pronunţat acest cuvănt, IUBIRE, atunci aceasta am înţeles referitor la Mine. În viaţa voastră Eu, ca şi IUBIRE, Mă manifest astfel încăt prezenţa Mea trebuie să interpretaţi într-un fel. Asta este necesară! Nici activitatea cea mai diabolică nu este capabilă să desfiinţeze actul prezenţei Mele.

Această IUBIRE este prezentă palpabil în ceea mai diabolică activitate prin faptul că îngăduie şi cea mai diabolică acţiune, şi nu aplică violenţă nici împotriva ei. În viaţa celui asupra căruia este direcţionată o intenţie rea, iubirea Mea se manifestă prin faptul că respectivul poate spune: 'Iubitorilor de Dumnezeu totul este în favoarea lor'."  (Vocea - 1/69)

Despre preoţi

Doamne! Doi preoţi au fost aici la mine azi înainte de masă. Te întreb cu iubire, de ce nu am putut ajunge cu ei la numitor comun?

VOCEA: „Prietene! Cum îţi aduci aminte, am vorbit în tine, şi te-am rugat, să fii mai reţinut. Din păcate, căteodată Îţi vorbesc degeaba.

Dar nu ai stricat totul. Am reuşit să te influenţez într-atăt, încăt nu ai fost lipsit de iubire în mod expres, şi asta au înţeles nu numai datorită cărţilor primite, dar şi ca consecinţă a faptului că despre revelaţiile Mele ai ştiut să vorbeşti obiectiv.

Prietene! Cei mai mulţi preoţi bunăvoitori nu ştiu ce să facă cu preoţia lui. Mai încolo Îţi voi spune de ce cei mai mulţi, şi de ce nu am spus toţi. Dar mai întăi îţi răspund, ce fac aceşti preoţi care nu ştiu ce să facă cu preoţia lor.

Aceştia, precum în multe opere-drame personajul principal care, după ce a fost înjunghiat în inimă, mai căntă lung, şi ei încearcă să adune orice argument posibil şi imposibil în apărarea principiului autorităţii.

Cei care nu au argumente, aceia în general doar califică. Dar nu numai. Încearcă să formeze, ascunşi după o anumită putere, o asemenea poziţie defensivă /deşi pe ei nu-i atacă nimeni/, din care poziţie defensivă încearcă să răzbească unii pe alţii cu crezarea, ceea ce cu argument nu pot dovedi, pentru că nici nu se poate. Cu slăbiciunea lor încearcă să întărească unii pe alţii. Această slăbiciune este construirea pe principiul autorităţii.

Despre acest comportament trebuie să spun acelaşi lucru, ce am spus mai înainte despre acei stăruitori superstiţioşi ai tradiţiilor, îmbătrăniţi sufleteşte.

Cel care nu vrea să vadă, cel care nu vrea să se trezească, acela este capabil să nu vadă şi să nu se trezească. Dar nici orbirea, nici visarea nu sunt capabili să schimbe acele fapte, care adeveresc că devin din ce în ce mai rebut acele păreri şi comportamente, a căror purtători vor să decline prin ascunderea în spatele altora – văzănd propria lor viaţă sterilă – responsabilitatea asupra superiorilor.

Nu există viaţă umană normală fără responsabilitate. Nu este subterfugiu enunţul am făcut la poruncă. Am scris în inima fiecăruia ceea ce am gravat cu Moise PE TABLĂ DE PIATRĂ.

Doar aceia care iubesc să apuce partea uşoară a lucrurilor, doar aceia, care ar dori să nu existe tragerea la răspundere, doar aceia care se găndesc că şi acea neştiinţă este scutită de judecată, care ar fi fost posibil să fie eliminată, dacă respectivul şi-ar fi dorit, doar aceştia sunt care rezistă pănă la ultima suflare, - cum spuneai tu, deşi nu tu ai inventat, - pe lăngă îndulcirea zeroului. Doar aceia care aşteaptă de la puterea exterioară, şi nu din interior, de la Duhul Meu Sfănt – eventual la poruncă? - întoarcerea oamenilor spre Mine, doar acestora este importantă aşanumita autoritate obiectivă.

Şi ca aceasta să se schimbe în cineva, la fel nu poate să fie la poruncă. Este o chestiune de deschidere. Această deschidere nici nu poate fi moştenită, nici nu poate poate fi transmisă altuia. Aparţine de esenţa deciziei libere interioare.

Că lăngă ce şi împotriva a ce trebuie să luaţi decizie, vei mai auzi de foarte multe ori de la Mine cu ocazia acestei rugăciuni-dialog.

Nu toţi preoţii sunt aşa. Dar pot spune cu siguranţă, că acei preoţi, care judecă preoţii BOKOR fără să citească măcar KIO (prescurtare de la Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu – n.t.), aşa vă judecă, că nu se referă la Mine, ci la domnii aflaţi la putere în Biserica mea, care vor să vă determine prin glăsuirea cerinţei de unitate, ca să vorbiţi nu ascultănd conştiinţa voastră, ci conştiinţa lor, care nu aşteaptă de la voi argumente, ci credinţă în teoriile lor, aceşti preoţi desigur nu sunt nevinovaţi.

Dar sunt preoţi, la care este doar o chestiune de timp, şi vi se vor alătura. Nu pentru că îşi vor da seama, că nu au ce spune, ci pentru că îşi vor da seama că nu au dreptate. Nu au dreptate în judecarea faptului că de ce am venit printre voi. Îşi vor da seama că nu este voie să dejoci ceremonia în defavoarea comportamentului, şi nu este voie să neglijezi ceremonia în raport cu comportamentul. Aici sub ceremonie înţeleg un asemenea cadru de rugăciune, care într-adevăr este cadru pentru RUGĂCIUNE, şi nu cadru fără rugăciune. Iar sub rugăciune înţeleg cănd cineva îşi ridică sufletul la Mine.”  (Vocea - 1/68)

Despre problema generaţiilor

Doamne! Dacă tot suntem aici. Te rog spune-ne părerea Ta despre acea problemă a generaţiilor, de care suferă fiecare societate!

VOCEA: „Prietene! Problema generaţiilor, deşi este generală, nu este necesară. Ceea ce este necesară, provine dintr-un singur izvor. Se numeşte IUBIRE. A iubi este necesară. A nu iubi nu este necesară. A iubi este necesară, deoarece aceasta este IZVORUL PRIMORDIAL. Negarea acestuia nu este necesară niciodată, deşi posibilitatea există de asemenea.

Este natural, că găndeşte altfel cel care are experienţă multă, decăt cel care are mai puţină. Dar din asta nu ar trebui să se nască tensiuni. Tensiunea derivată din aceasta are rădăcina din nechibzuinţă, şi este cănd din lipsa iubirii. Nechibzuinţa atunci cănd evocă lipsa de timp şi posibilitate aceia, care din această cauză nu pot ajunge la numitor comun. În asemenea situaţie lucrul depinde de ambii. Dacă cauza tensiunilor este lipsa iubirii, atunci în spatele lucrurilor stă frica la una din părţi.

Părintele şi copilul doar atunci pot ajunge la numitor comun în diferitele probleme legate de viaţă, dacă îşi acordă timp pentru a-şi înţelege unul pe celălalt, chiar dacă nu acceptă părerea unul altuia.

Cel care ştie să-şi formuleze în sinea lui, că celălalt de ce găndeşte aşa cum găndeşte, acela, chiar dacă nu aprobă, dar înţelege pe celălalt, indiferent de vărstă, şcolire, şi orice altceva.

Aşa este iubirea. De aprobat aprobă doar ceea ce consideră ca fiind bun şi pentru el. Dar înţelege, dacă cineva nu vede aşa cum vede el.

Acest comportament necesită învăţare. În general nu de la bătrăni se poate învăţa, ci de la copii. Ei sunt cei mai buni învăţăcei în ceea ce priveşte înţelegerea altora.” (Vocea - 1/67)

Predare

"Toată lumea ştie despre Mine, că Eu am predat în biserică, sinagogi, pe drumuri, în pieţi, pe malul răurilor şi lacurilor, dar niciodată în şcoală. Pe Mine se poate preda eficient doar în case, în familii, în timpul discuţiilor prieteneşti, şi în asemenea grupuri în care Duhul Meu are posibilitatea să izbutească fără bariere.

Şcoala, chiar şi în condiţiile cele mai optime, într-un observator extern dă impresia, că ocupaţia cu Mine este una din multele, dar privind importanţa ei rămăne în urmă faţă de celelalte ocupaţii."  (Vocea - 1/60)

Întălnirea cu Isus

"Tuturor fac posibilă întâlnirea cu Mine. Atunci când cineva va păşi din viaţa asta în lumea pentru care a fost creat, care din partea lui poate fi negată pe pământ, dar nu poate fi desfiinţată, atunci primul lucru este că se întâlnește cu Mine. Acest cuvânt, primul, nu înseamnă ceva temporal, ci înseamnă o experienţă de calitate, care imediat după moarte este inevitabilă pentru el. Cu toate că mulţi ar dori să evite, dar nu se poate.

Precum pe ecranul televizorului apare emisiunea când este pornit aparatul, tot aşa sunt inevitabil pentru acela care, în momentul sfârşitului vieţii sale pământene, M-a deschis pe Mine.

Când spun că mulţi şi-ar dori să evite această întâlnire cu Mine, spun pentru că toţi care ajung aici, desigur aduc cu ei propriul conţinut de conştiinţă. De aceea nu şi-ar dori întâlnirea cu Mine. Asta înseamnă că oamenii în general cunosc sinele, dar nu mă cunosc pe Mine. După ce aici M-a cunoscut cineva, atunci va fi nevoit să-şi etaleze conştiinţa de sine experimentului întâlnirii cu Mine, şi asta desigur are ca rezultat o mare frustrare de conştiinţă. Aici nu pot accentua îndeajuns cuvântul mare." (Vocea - 1/43)